„Îl vor numi Minunat…”

„Îl vor numi Minunat…”

„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”.” Isaia 9:6

În începutul capitolului 9, proorocul Isaia spune din partea lui Dumnezeu „totuşi, întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.” Şi în continuare „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui… Îl vor numi Minunat…„

Contextul în care este făcută afirmaţia este undeva în urmă cu aprox. 6 secole înaintea Naşterii Domnului. În acest context, poporul ales al lui Dumnezeu, evreii, au fost pedepsiţi prin cucerirea ţării pe care o formaseră, iar ţara a fost pentru prima oară subjugată inamicilor. Era momentul în care pentru prima oară Dumnezeul evreilor, cel Atotputernic, nu a mai intervenit miraculos pentru salvarea lor.

Dar ştiindu-le amărăciunea, tristeţea, prin prooroci, Dumnezeu transmite mesajul despre naşterea undeva în viitor a lui Mesia, a Salvatorului lor. Le transmite o veste bună care avea să fie o mare bucurie pentru întreg norodul. Dar…

De ce ♥ „Minunat” ♥? 

Aceasta este prima Sa caracteristică enunţată între celelalte… 

În dicţionarul limbii române „minunat” este explicat ca fiind o caracteristică „care iese din comun, care face minuni, înzestrat cu însuşiri supranaturale„. De ce aceste caracteristici supranaturale recunoscute întâi?

Contextul lui Isaia, de acum peste 2500 de ani se repetă şi în zilele noastre. Oamenii sunt amărâţi de atâtea probleme, deziluzii, trădări şi neputinţe de tot felul. Oamenii şi acum ca şi atunci nu îl caută pe Dumnezeu. Nu vor să se lase de păcat… Mai mult decât atât, nu se pot întoarce la Dumnezeu. 

Pentru mulţi Crăciunul este o sărbătoare de groază în care nu găsesc sensul bucuriei, scopul tuturor eforturilor de a sărbători… 

Cu toate acestea, prima şi cea mai mare realizare este aceea a omului care conştientizează nevoia de un Salvator.

Iar vestea bună a Crăciunului este că Salvatorul, Iisus Hristos, este cel care a făcut TOT, absolut tot ce se putea pentru a salva omul nu doar de la un chin veşnic, din iad, ci şi de la o viaţă mizerabil de insignifiantă pe pământ.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat a ales să coboare pe pământ, să renunţe la a face uz de puterea lui de Dumnezeu, să fie 100% şi om, şi 100% şi Dumnezeu. El a fost Singurul Om Sfânt  în toată viaţa Lui, nu a păcătuit, iar apoi a luat asupra lui păcatele întregii lumi, şi a primit pedeapsa în locul nostru, îngropând în moartea Lui păcatul şi puterea Lui. 

Aici sunt cuprinse informaţii esenţiale: aşadar păcatul, ceea ce de fapt ne desparte de un Dumnezeu absolut în sfinţenie, a fost rezolvat la crucea de la Golgota unde Iisus Hristos a fost răstignit.

Cu toţii ştim că a treia zi a înviat! Iar învierea Sa ne promite că este viu, şi că prin credinţa în plata înfăptuită de El, suntem iertaţi şi primim în dar o natură umană diferită, nouă, cu care, prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu putem trăi o viaţă liberi de puterea păcatului, în continuă apropiere de Dumnezeu!

Iată vestea bună!

Cu toate acestea… să ne uităm puţin în jur: constatarea este de departe a unei realităţi izbitor de diferită de ceea ce ne-am dori să fie…

Dar în drumul meu, personal, pe pământ mi-e tare greu să găsesc omul care în viaţa lui n-a avut nicio tangenţă cu Dumnezeu. Şi acum vreau să vorbesc despre acel moment special când fiecare în parte am ştiut clar că nu putea fi nimeni altcineva decât Dumnezeu…

În dreptul meu, când am ajuns la capătul puterilor, când am constatat că am dat absolut tot ce aveam de dat şi am renunţat să mai încerc… atunci Dumnezeu (cine altul să ştie…?) printr-o persoană care m-a văzut în faţă pentru a doua oară… a decis să mă aducă la loc. A făcut incredibilul! Să umple acele multe goluri „imposibil” de umplut. Să deschidă acele uşi ferecate omului, ferecate mie. Să facă minunea… minunea unui Dumnezeu Minunat! Şi este acea minune de necombătut între prieteni, cunoscuţi… este acea minune care-I arată minunăţia!

El este Minunat!

Nu ştiu cum eşti în drumul tău spre Dumnezeu, dar te încurajez să testezi această caracteristică minunată a lui Dumnezeu, a Salvatorului nostru. El nu se dezminte, şi nu Îi pare rău de promisiunile făcute.. 

El se lasă cunoscut de oameni ca fiind „Minunat, Sfătuitor, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”

Nu degeaba la naşterea Sa, cerul întreg s-a bucurat. Ei ştiau că Dumnezeu coboară cu un scop între oameni. Este scris în Biblie că, Îngerul spune păstorilor de Naşterea lui Mesia în Betleem, şi că

„deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!”.” 

Mă întreb oare cum sunau? Cum arătau?

Personal, rugăciunea mea este ca eu să-L fi cunoscut pe Dumnezeu nu doar ca fiind „Minunat” (şi este!) ci să-L cunosc în viaţa mea de zi cu zi şi ca „Sfătuitor„, să-I dau această cinste, să-I deschid uşa deciziilor mele, să-L cunosc ca „Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor” şi în final… „Prinţ al Păcii„.

Şi rugăciunea aceasta este pentru noi toţi …

De Crăciun să ne închinăm înaintea Domnului Iisus, cel viu, şi să-L recunoaştem aşa cum este El.

Pentru difuzare la Radio Vocea Evangheliei, Braşov, Decembrie 2014

Read Full Post »

Poate Dumnezeu să te umilească?

Astăzi am fost confruntată cu afirmația asta. ”Dacă nu te smerești, Dumnezeu nu doar te va smeri, dar te va umili!”

A fost intrigant pentru mine să aflu că cineva poate gândi așa ceva despre Dumnezeu, Dumnezeul revelat atât în natură cât și în Scriptură.

Să te aștepți ca la un moment de neveghere, de cădere, de nebunească mândrie, Dumnezeu să intervină și în loc să știi că Te-a smerit, să te aștepți să te umilească e ceva… de speriat!

Care e diferența? Contează?

1. Smerenie ( Dex 98 – (În morala creștină) Atitudine umilă, smerită a omului în fața divinității; smerenie)

Scriptura vorbește în NUMEROASE versete despre faptul că.. ”De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”” Iacov 4:6, ”Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. –” Proverbele 16:18 

Trebuie să ne smerim? 

C. S. Lewis vorbește foarte tare despre feluri de mândrie, despre cea acceptată, despre prostia unei vieți mândre înaintea lui Dumnezeu. (imaginează-ți să te dai mare înaintea Creatorului tuturor lucrurilor, ideilor geniale,  universului…!)

”În Dumnezeu găseşti ceva ce îţi este infinit superior în toate privinţele. Dacă nu-L cunoşti pe Dumnezeu în felul acesta — şi dacă, prin urmare, nu ştii că eşti neînsemnat în comparaţie cu El — tu nu-L cunoşti deloc pe Dumnezeu. Câtă vreme eşti mândru, nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu. Omul mândru priveşte întotdeauna de sus la lucruri şi la oameni şi, bineînţeles, cată vreme priveşti în jos, nu poţi vedea ceva ce este deasupra ta.

  Aceasta dă naştere la o întrebare înspăimîntătoare. De ce oameni care sunt în mod evident roşi de Mandrie pot spune că ei cred în Dumnezeu şi par să fie foarte religioşi? Mă tem că aceasta înseamnă că ei se închină unui Dumnezeu imaginar. Ei admit teoretic că nu sunt nimic în prezenţa acestui Dumnezeu fantomatic, dar de fapt îşi închipuie tot timpul că El îi aprobă şi îi consideră mult mai buni decat oamenii de rand: adică, ei vin cu un gram de umilinţă imaginară înaintea Lui şi pleacă cu un kilogram de Mandrie faţă de semenii lor. Cred că Hristos S-a gandit la asemenea oameni cand a spus că unii vor predica despre El şi vor scoate demoni în Numele Lui, doar pentru ca la sfarşit să li se spună că El nu i-a cunoscut niciodată. Oricare dintre noi poate cădea în această capcană mortală la un moment dat. Din fericire, avem un test ca să ne verificăm singuri. Ori de cate ori descoperim că viaţa noastră religioasă ne face să simţim că suntem buni — şi mai ales că suntem mai buni decat altcineva — cred că putem fi siguri că în noi lucrează cineva, numai că nu este Dumnezeu, ci diavolul. Adevăratul test pentru a afla dacă eşti în prezenţa lui Dumnezeu este fie că tu uiţi cu desăvîrşire de tine însuţi, fie că te vezi mic şi murdar. Cel mai bine este să uiţi cu desăvîrşire de tine însuţi.”   și

”Nu trebuie să credem că Mandria este ceva ce Dumnezeu ne interzice pentru că El este ofensat de ea, sau că Umilinţa este ceva ce El ne cere ca o recunoaştere a demnităţii Lui — ca şi cum Dumnezeu Insuşi ar fi mandru.

El nu este îngrijorat deloc cu privire la demnitatea Sa. 🙂

Ideea este că El vrea ca tu să-L cunoşti: vrea să ţi Se dăruiască ţie. Iar tu şi El sunteţi două lucruri de aşa natură încat dacă tu intri în contact cu El, în realitate, tu te vei umili — vei găsi desfătare în umilinţă, vei simţi o uşurare infinită pentru că ai scăpat o dată pentru totdeauna de nonsensul acela ridicol despre propria ta demnitate, care te-a făcut să fii neliniştit şi nefericit toată viaţa. El încearcă să te facă umil tocmai pentru ca să facă posibil acest moment: încearcă să dea jos costumul de bal-mascat ridicol şi urat cu care ne-am acoperit şi cu care ne fudulim ca nişte mici idioţi ce suntem. Aş vrea ca eu însumi să fi ajuns puţin mai departe cu umilinţa: dacă aş fi ajuns, probabil că aş fi putut să vă spun mai multe despre uşurarea şi mangîierea dezbrăcării de costumul de bal-mascat — despre dezbrăcarea de eul fals, cu toate laudele lui: „Ia uită-te la mine” şi: „Nu-i aşa că sunt un băiat bun?”, cu toate grandomaniile lui. Să te apropii de această dezbrăcare, chiar şi pentru o clipă, este ca şi cum ai da apă rece unui om în deşert. ” – Pentru mai mult, accesează: http://www.lonews.ro/opinii/pr-daniel-ivan/654-c-s-lewis-18-crestinism-pur-si-simplu-mandria.html#sthash.MUu5SYlc.dpuf

2. Umilirea  (În DEX 98 este definită astfel ”Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor.”)

Ținând cont de atributele lui Dumnezeu, poate El să înjosească pe cineva?

Întâi aș porni de la ideea că Dumnezeu e bun. Poate fi vreodată justificată umilirea? Nu cred. În dreptatea Sa, Dumnezeu, poate și cu siguranță va îndrepta lucrurile, dar umilirea cuiva implică ”răutate”. Imaginează-ți un om umilit în fața celorlalți. E o rușine de nedescris. Ești într-o stare în care parcă o mână diabolică, satanică ”se bucură de răul” tău.

Este așa Dumnezeu? NU. Citiți OSEA!! După ce îi avertizează în numeroase feluri de trădarea lor, de mersul după idoli, în dragostea Lui, vorbește din inima Lui plină de dragoste, de momentul logodnei pentru veșnicie. Nu, Dumnezeu nu face așa!

”Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? – El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!” Mica 7:18

Asta ESTE în Biblie!

Cum adică să umilească Dumnezeu?! El poate strivi totul într-o secundă!! Cum să se preteze la așa… manifestări ale duhurilor răutății?!

Concluzii

Mai bine îl las tot pe C.S. Lewis.

”Să nu vă închipuiţi că dacă veţi întalni un om cu adevărat umil va arăta aşa cum cred oamenii din zilele noastre că este un om „umil”: nu va fi un om linguşitor şi mieros, care îţi spune întruna că el nu este nimic. Probabil că tot ce vei constata este că e un om vesel, inteligent, care manifestă un interes real pentru ceea ce i-ai spus tu. Dacă nu-ţi place de el, este pentru că te simţi puţin invidios faţă de un om care pare să se bucure de viaţă cu atata uşurinţă. El nu se va gandi la umilinţă: el nu se va gandi deloc la sine.

Dacă cineva ar vrea să dobandească umilinţă, cred că pot să-i spun care este primul pas. Primul pas este să-ţi dai seama că eşti mandru. Este adevărat că este un pas destul de mare, dar nu poţi face absolut nimic altceva înainte de a face pasul acesta.

Dacă tu crezi că nu eşti înfumurat, înseamnă că eşti, de fapt, foarte înfumurat.”

Da, e o problemă să nu avem o problemă cu mândria care ne roade… Dar de aici, la ideea că Dumnezeu din cer stă gata să ”umilească” pe cel care nu își rezolvă problemele, e o prăpastie. De netrecut.

Dumnezeu știe prostia noastră. Știe că nu ne dăm seama de multe ori cât suntem de penibili (mândri). Tare mi-e că și articolul ăsta are hibele lui. Domnul știe. Dar ce vreau să trâmbițeez sus și tare e încrederea pe care o putem avea în Domnul că El ”ne va da și voința și înfăptuirea” de a trăi după voia Lui. Duhul Sfânt ne va călăuzi.

Și da, putem avea încredere să mergem la El, prin Calea, Adevărul și Viața – Domnul Isus Hristos!

„Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: „Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.”Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.” Romani 14

Read Full Post »

Cetățean cu drepturi depline sau imitator feroce?

M-am născut și sunt cetățean român. Nu am dublă cetățenie, și nici nu urmează să am vreo alta…

Mă supun legilor României, și a tratatelor internaționale la care România este parte. Îmi cunosc și drepturile, și obligațiile, și știu de asemenea și tradițiile, obiceiurile, metehnele și punctele bune pe care românii le au.

Pot preconiza reacțiile lor, și sunt obișnuită cu … românii.

Îi recunosc *din păcate* și peste hotare, și dacă le vorbesc cerșetorilor de peste hotare *vest* în lb română, o înțeleg foarte bine… or fi poligloți…:)

Sunt român și știu foarte bine ce înseamnă asta. Nu joc vreun rol. Nu trebuie să fac hartă cu legile pe care le respect, și (sper eu) trăiesc în deplinătatea drepturilor pe care statul le oferă.

♦

Biblia vorbește despre copiii lui Dumnezeu că sunt cetățeni ai cerului. Extraordinar!!

„Căci, prin El (Domnul Iisus), şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.” Efeseni 2: 18:20

Există deci, 3 tipuri de oameni raportați la cer:

• străini;
• oaspeți;
• cetățeni cu drepturi depline.

Dacă mă întrebați pe mine, eu am crezut Biblia așa cum e scrisă, și încă o mai cred, și știu că sunt cetățean al cerului. Cum așa? Păi unul din multele mesaje ale Domnului Iisus pe pământ a fost următorul: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică.” Ioan 6: 47 Eu cred în tot ce este și spune Domnul Isus. Nu vorbesc despre El la trecut pentru că eu cred că El a și înviat. Asta înseamnă că e viu. 🙂

Da, a fost un moment în care am decis să trăiesc viața într-o continuă creștere și înțelegere a lui Dumnezeu bazată pe Scriptură și în care, practic, m-am așezat la marginea patului și m-am rugat Domnului Isus să facă cu viața mea ceea ce crede El.

Primind cetățenia, viața veșnică (și încă multe altele), am început să trăiesc când mai stângaci, când mai ca un „oaspete” conform noului meu statut: cetățean al cerului împreună cu sfinții.

Însă am observat ceva: imitatorii.

Ei nu știu cum e în cer. Au auzit cam cum ar fi acolo, cam care sunt legile și le răstălmăcesc grotește. Da: și printre cei care merg la Biserică, și printre cei care o răresc. Primii ridică în slăvi „legea” și că „asta trebuie s-o faci, pe asta trebuie să n-o faci”, ceilalți că „cerul e plin de legi care te opresc de la a fi fericit”. Nici unii, nici alții nu știu despre ce vorbesc.

Primii care  se cred ei tare bisericoși și care până și pe Domnul Isus vor să-L învețe legile cele mai bune, sunt ca fiul cel mare din pilda fiului risipitor. Nu vor neapărat o relație în deplină dependență de Sfântul Duh, de Cuvânt. Sau nu știu cum. Ei fug de serile de rugăciune, de întânirile de totală deschidere și mărturisire… Ei au un standard înalt de „to do & not to do”. Îi sperie groaznic necunoscutul. La ei viața creștină e 1+ 1 dă 2. Uită că Domnul Iisus de multe ori a făcut chestiuni complet ciudate și de necrezut pentru cultura și cei din vremea Lui – dar fără păcat. Pentru că Dumnezeu nu poate fi mărginit unei culturi. El a făcut lumea :). El e conducătorul cerului, a cărei cetățeancă sunt. 🙂  Oamenii ăștia au legea pe buze, dar inima lor e dată altor interese. Ei apără pe Dumnezeu cu legile Lui, dar nu-L cunosc nici pe El nici viața nouă.

Cei care o răresc și cu Biserica, și de citit din Biblie tot așa: au simpla impresie că poți ajunge în cer compensând faptele rele cu cele bune. E irațional!! Dacă înfața unui judecător… din România, nu poți scăpa de evaziune fiscală sau furt prin compensare cu donații, cum ai putea face asta în fața unui Dumnezeu de 3 ori sfânt!

Plata păcatului e moartea. 

Un singur păcat e suficient pentru condamnare.

Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Atât.

Asta e calea prevăzută de Dumnezeu.

Singura valabilă.

Crezi tu?

Și apoi… viața cu Dumnezeu e plină de gust, e plină de semnficație. Atenție: nu am zis că e ușoară. Dar până la urmă, fără sacrificii și greutăți nu iese aurul din mină, nici diamantul din adânc. 🙂

♥

Și cetățenii cerului o știu.

♥

Ai tu dubla cetățenie?

Pentru că va fi un moment în care vei locui veșnic potrivit cu cetățenia pe care ai ales-o.

I know I choose Jesus.

Read Full Post »

Despre câinii maidanezi și alte animale

Părerea despre câinii maidanezi, și despre animale în general mi-am format-o în momentul în care mi-am descoperit fratele cel mic prinzând muște și ucigându-le încet și sigur cu un ac… savurând fiecare strop din chinul unei morți lente de muscă… (poate unii dintre voi vă regăsiți :P) 
Atunci m-am gândit de ce nu e în regulă asta.
Că în regulă nu e…

Creația, lumea înconjurătoare are un Creator… Și m-am întrebat ce părere are El despre creație…

Am descoperit un text extraordinar în Biblie.

Textul se adresează unui om care se afla în niște chinuri cumplite, plin de boli, din care și de piele de „se scărpina cu ciobul”, iar noaptea „avea coșmare”. Este vorba de Iov.

(AVERTISMENT: a se continua citirea numai în cazul în care pasiunea de animale și natură te caracterizează! Altfel, va fi un text extrem de plicticos și greu de dus la capăt – cu excepția cazului în care scroll-ul își face partea! :D)

Dacă vrei să continui, începe prin a-ți imagina că suferi cumplit (fizic-boli, psihic- pierderea tuturor copiilor, financiar- pierderea tuturor averilor). Așa era Iov!

Iov 40: 6; 15-24, 41:1-34

„Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:

Uită-te la hipopotamul, căruia i-am dat viaţă CA ȘI ȚIE!

El mănâncă iarbă ca boul. ( :))))) n.bl. întotdeauna îmi vine să râd când citesc asta!!)

Uită-te ce tărie are în coapse şi ce putere are în muşchii pântecelui său. 

Îşi îndoaie coada tare ca un cedru, şi vinele coapselor lui sunt întreţesute. 

Oasele lui sunt ca nişte ţevi de aramă, mădularele lui sunt ca nişte drugi de fier. 

El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu.

Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o suliţă. 

El îşi găseşte hrana în munţi, unde se joacă toate fiarele câmpului. 

Se culcă sub lotus, în mijlocul trestiilor şi mlaştinilor. 

Desişul lotusului îl acoperă cu umbra lui, sălciile pârâului îl înconjoară.

Dacă se întâmplă ca râul să iasă din matcă, el nu fuge: chiar de s-ar năpusti Iordanul în gâtlejul lui, el ar rămâne liniştit. 

Crezi că-l poţi prinde lovindu-l în faţă? Sau crezi că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul laţurilor?

Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Sau să-i legi limba cu o funie?

Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să-i străpungi cu un cârlig falca?

Îţi va face el multe rugăminţi? Îţi va vorbi el cu un glas dulce?

Va face el un legământ cu tine ca să-ţi fie rob pe vecie?
Te vei juca tu cu el ca şi cu o pasăre? Îl vei lega tu, ca să-ţi înveseleşti fetele?

Fac pescarii negoţ cu el? Îl împart ei între negustori?

Îi vei acoperi pielea cu ţepuşe şi capul cu căngi?

Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi nu-ţi va mai veni gust să-l loveşti.

Iată că eşti înşelat în aşteptarea ta de a-l prinde: numai să-l vezi şi cazi la pământ!

Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă?

Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu.

(Dar, se pare că Iov, în mijlocul chinurilor sale, și a propriei dureri, nu prindea ideea, așa că Dumnezeu o accentuează în continuare!)

Vreau să mai vorbesc iarăşi de mădularele lui şi de tăria lui, şi de frumuseţea întocmirii lui.

Cine-i va putea ridica veşmântul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?

Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui cât sunt de înspăimântătoare!

Scuturile lui măreţe şi puternice, sunt unite împreună ca printr-o pecete;

se ţin unul de altul, şi nici aerul n-ar putea trece printre ele.

Sunt ca nişte fraţi care se îmbrăţişează, se apucă şi rămân nedespărţiţi.

Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sunt ca geana zorilor.

Din gura lui ţâşnesc flăcări, scapără scântei de foc din ea.

Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe, ca dintr-o căldare fierbinte.

Suflarea lui aprinde cărbunii, şi gura lui aruncă flăcări.

Tăria lui stă în grumaz, şi înaintea lui sare groaza.

Părţile lui cele cărnoase se ţin împreună, ca turnate pe el, neclintite.

Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesubt.

Când se scoală el, tremură vitejii, şi spaima îi pune pe fugă.

Degeaba este lovit cu sabia; căci suliţa, săgeata şi pavăza nu folosesc la nimic.

Pentru el fierul este ca paiul, arama, ca lemnul putred.

Săgeata nu-l pune pe fugă, pietrele din praştie sunt ca pleava pentru el.

Nu vede în ghioagă decât un fir de pai şi râde la şuieratul săgeţilor.

Sub pântecele lui sunt ţepi ascuţiţi: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.

Face să clocotească fundul mării ca un cazan şi-l clatină ca pe un vas plin cu mir.

În urmă el lasă o cărare luminoasă; şi adâncul pare ca pletele unui bătrân.

Pe pământ nimic nu-i este stăpân; este făcut ca să nu se teamă de nimic.

Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împăratul celor mai mândre dobitoace.”

Povestea continuă dar mă opresc aici.

🙂 V-a plăcut?

Pasiunea lui Dumnezeu pentru creația Lui îmbibă textul… 

Nu am să încerc să rezolv problema maidanezilor printr-o soluție sau alta.

Consider că sunt persoane avizate, cu studii în domeniu, care pot soluționa într-un fel problema câinilor fără stăpân. Că o problemă tot este… La fel cum e problema urșilor în plin oraș în cartierul Răcădău din Brașov. Coboară de pe Tâmpa, sau de pe ce munte vin, și merg la gunoaie. După caz, atacă oamenii. Ici-colo și mortal.

O soluție trebuie adoptată. 

Pasiunea lui Dumnezeu acoperă toată creația Sa. Nu doar omul, cum într-un mod egoist și îngust suntem înclinați să credem. E drept, sacrificiul măreț, suprem, de a trimite în lume pe Sinfurul Lui Fiu, Iisus Hristos, să moară – a avut ca țintă OMUL. Ce trist că nu pricepem… 

Dacă ai ajuns cu cititul articolului aici 🙂 mai am un text mai fain, mai explicit.

Pfffuu.. E exact la subiect.

Numeri 22.

„Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase.

Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el.

Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp.

Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum.

Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era câte un zid.

Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului; s-a strâns spre zid şi a strâns piciorul lui Balaam de zid.

Balaam a bătut-o din nou.

Îngerul Domnului a trecut mai departe şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga.

Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam.

Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ.

Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: „Ce ţi-am făcut, de mai bătut de trei ori?”

Balaam a răspuns măgăriţei: „Pentru că ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mână, te-aş ucide pe loc.”

Măgăriţa a zis lui Balaam: „Nu sunt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit în tot timpul până în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?”

Şi el a răspuns: „Nu.”

Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă în mână. Şi s-a plecat şi s-a aruncat cu faţa la pământ.

Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea.

Măgăriţa M-a văzut şi s-a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s-ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aş fi omorât, iar pe ea aş fi lăsat-o vie.”

Balaam a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu ştiam că Te-ai aşezat înaintea mea în drum; şi acum, dacă nu găseşti că e bine ce fac eu, mă voi întoarce.” Povestea continuă și o puteți citi și aici…

Este vorba despre o minune în care Dumnezeu a dat posibilitatea unei măgărițe să spună ce gândește…

Balaam a greșit în treaba pe care i-o dăduse Dumnezeu să o facă. Și primul lucru pe care l-a spus Îngerul Domnului a fost „pentru ce ți-ai bătut măgărița?” Așadar… i-a păsat. 🙂 Incredibil, dacă în locul măgăriței punem oricare alt animal…!

♥

Încercând să-L cunosc pe Dumnezeu, vreau cu mintea eliberată de idei preconcepute (dacă se poate într-adevăr așa ceva) să văd ce părere are EL despre creație. Și Lui îi pasă. Poți ignora aspectul ăsta, sau nu. Dar Lui îi pasă… Nu noi am creat câinii, și nu noi am creat ce este în jurul nostru. Dacă le-am fi făcut noi, ne-ar fi păsat… Mereu îmi imaginez cum ar fi să creez o lume… Extraordinar! Dar știu că mi-ar păsa. În grădina Edenului animalele nu erau sălbatice. Odată cu căderea omului în păcat, lucrurile s-au schimbat dramatic, și știu trebuie să fim înțelepți și să ne păzim. Da, trebuie să luăm măsuri de siguranță, dar într-un mod înțelept… cu minime pagube. Cu grijă. Dacă sunt de-ajuns de multe persoane care vor sa adopte câinii, după un anumit termen (un an, etc), de ce să se ordone eutanasierea lor?!

Creația: animalele, păsările, peștii, munții, „cerurile- spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.” Psalmul 19:1-4 🙂

Nu zic- să luăm măsuri.

Dar să o facem cu respect față de Creatorul lor.

🙂

O zi frumoasă!

🙂

Laura.

Read Full Post »

Psalmul 34

Pentru ca in ultima vreme (sau de o buna bucata de vreme) tot invat…

m-am hotarat sa invat si ceea ce nu e supus modificarilor…

fie ele de ordin social, politic, economic, etc.

si care reprezinta adevar absolut. 

fara erori.

🙂

Psalmul 34

1. Voi binecuvanta pe Domnul in orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna in gura mea.

2. Sa mi se laude sufletul in Domnul! Sa asculte cei nenorociti si sa se bucure.

3. Inaltati pe Domnul impreuna cu mine. Sa laudam cu totii Numele Lui!

4. Eu am cautat pe Domnul, si mi-a raspuns: m-a izbavit din toate temerile mele.

5. Cand iti intorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine.

6. Cand striga un nenorocit, Domnul aude si-l scapa din toate necazurile lui.

7. Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie.

8. Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se increde in El!

9. Temeti-va de Domnul, voi, sfintii Lui, caci de nimic nu duc lipsa cei ce se tem de El!

10. Puii de leu duc lipsa si li-e foame, dar cei ce cauta pe Domnul nu duc lipsa de niciun bine.

11. Veniti, fiilor, si ascultati-ma, caci va voi invata frica Domnului.

12. Cine este omul care doreste viata si vrea sa aiba parte de zile fericite?

13. Fereste-ti limba de rau, si buzele de cuvinte inselatoare!

14. Departeaza-te de rau si fa binele; cauta pacea si alearga dupa ea!

15. Ochii Domnului sunt peste cei fara prihana, si urechile Lui iau aminte la strigatele lor.

16. Domnul Isi intoarce fata impotriva celor rai, ca sa le stearga pomenirea de pe pamant.

17. Cand striga cei fara prihana, Domnul aude si-i scapa din toate necazurile lor.

18. Domnul este aproape de cei cu inima infranta si mantuieste pe cei cu duhul zdrobit.

19. De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana, dar Domnul il scapa intotdeauna din ea.

20. Toate oasele i le pazeste, ca niciunul din ele sa nu i se sfarame.

21. Pe cel rau il omoara nenorocirea, dar vrajmasii celui fara prihana sunt pedepsiti.

22. Domnul scapa sufletul robilor Sai, si niciunul din cei ce se incred in El, nu este osandit.

 

(am ajuns la versetul 8)

Fiecare verset in parte mi-e drag. Dar nr.8 vreau sa-l traiesc mai mult. Si, in orice circumstanta a vietii sa ma incred cu bucurie in planul, voia lui Dumnezeu cu viata mea. Oricare ar fi el.

Pentru ca Domnul e bun!

🙂

Read Full Post »

Iov

Acum citesc cartea Iov.

Știți toți cum începe: „Fiii lui Dumnezeu s-au adunat și între ei a venit și Satan.”

Dumnezeu se laudă cu Iov, și Satan zice că el e așa neprihănit pentru că nu s-a atins (distrus) de copiii, averile și în final de pielea lui. Dumnezeu atunci îl lasă pe Satan să se atingă (distrugă) tot ce are Iov, mai puțin de viața lui.

Așa se face că într-o zi Iov are toți copiii în sicriu, aproape toate slugile (au mai rămas câte una care să-i dea de veste de nenoriciri), toate miile de animale și recoltele îi iau foc, iar el are o boală de piele atât de dureroasă că se scărpina cu ciobul de sticlă. Pe deasupra, zice că nici în somn nu se poate odihni, că are coșmare. (să mai adăugăm și „prietenii”?)

Rămâne el cu soția lui, care-i zice să blesteme pe Dumnezeu și așa să moară.

♦

Până aici sunt perplexă. Și mereu voi fi așa.

Întrebarea DE CE cred că e un pleonasm la toată povestea, o repetiție inutilă.

Iov era fericit, temător de Dumnezeu… De ce, în spectacolul cosmic trebuia pus atât de rău la încercare? Acuma… dacă tot vorbim de cer, și ce se petrece acolo… mă face să mă gândesc cât de „cercetați” (priviți, observați) suntem noi toți.

Spui că faci ceva pe ascuns… Ascuns? 😀 Știi „doar tu” și un cer întreg.

La fel și cu o faptă bună… totul e bine notat.

Iov a fost bine notat. Acum notarea continuă.

Iov începe extraordinar „Ce?! Să primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?”

♦

Eu?

Aș vrea să duc o viață bună înaintea lui Dumnezeu, și cumva mă gândesc că asta mă pune la adăpost de rele. Domnul bun va avea grijă de mine să nu duc lipsă de nimic. Se pare că nu voi duce lipsă nici de suferință. Oricum de ele nu scăpăm în final. Viața le culege în orice mănunchi. Totuși, mai groaznic decât suferințele mi se pare să fii departe de Dumnezeu… De suferit, toți om suferi odată și-odată, dar să nu ai acces la Cel care știe în final rostul tuturor… să suferi așa ca un bou care n-are nici cea mai vagă idee…

Și 🙂 nu râdeți, dar cam așa sunt eu acuma.

Sunt anumite nevoi care devin acute. Și întrebi de ce, sau până când Doamne… și e liniște. Ce faci? Dumnezeu e suveran. Asta e un atribut esențial unui…. Dumnezeu. Singurului Dumnezeu. El decide, și nimeni și nimic nu-i poate sta împotrivă… Pur și simplu, ușa nu se deschide și punct. Ce mă pot ruga atunci?

Personal, să am putere să trec cu bine peste toate încercările… să le văd rostul pe cât posibil… și prin ele să îl cunosc mai mult pe Dumnezeu. Pentru că El rău nu vrea. Dacă nu vrea rău… atunci de ce…?

Pur și simplu sunt OM: limitat până dincolo, dar cu speranța și tânjirea încăpățânată de a PRICEPE.

♥

Zic eu zic, dar experiențele mele nu se apropie nici cât un deget de ce a trăit Iov. Domnul e bun, El ar fi putut decide altceva. Oricum, vreau să-L cunosc mai bine. Sunt așa în urmă!… Ar fi trebuit să … îi știu bătăile inimii, să știu încotr-o, să știu cât, cum și de ce… să fiu mai aproape de El. Sunt cam la atâta distanță… cam atât cât să însemne ceață, nebuloasă, și neîncredere…

Doamne bun, rămân în căutarea Ta! Alerg la Tine! Orice ai decide (orice?… DA!!!) vreau să fiu acolo când strigi „Laura!”, să zic „PREZENTĂ!”

QUO VADIS DOMINE?

♦

Read Full Post »

Trust ♥

     God

          is

               with 

                    you !

♦

When you step of the edge

of the light you know

into unknown darkness

in the way you must go

your Father provides

what you need

to get by

a safe place to land

or…

He’ll teach you to fly!

♥ ♥ ♥ ♥

„Never will I leave you; never will I forsake you.”

♥

Hebrews 13:5.

🙂 

TRUST GOD!

Read Full Post »

Scrisoare de la Petru Popovici

Scrisoare de la Petru Popovici. din 11.12.2012.

Read Full Post »

Poveste de Crăciun pentru oameni mari

Nu există oameni mari decât cei care știu să fie mici.

Am aflat de un post disponibil de recuziter și căutător de modele pentru o firmă de prestigiu. Cum n-aveam nimic mai bun de făcut am depus cererea la biroul împricinat. Fără să o citească secretara mi-a spus: „Slujba vă aparține.” „Când aș putea să …”, am îngăimat. „Chiar acum, maestrul vă aștepta.”

Nod în gât, mers legănat, transpirații reci – toate se năpustiră asupră-mi. Îmi puteam vârî degetele în ochi de bezna ce trona în sala de lucru.

„Ia loc, draga mea”, auzii vocea-i caldă. După vorbă părea un bătrânel uitat de ani, cu o blândețe ce putea topi întunericul. Și chiar așa se petrecu. Putui dibui un scăunel ros de vreme pe care fără prea multe comentarii mă așezai. O durere mă ardea de-mi venea să sar de pe el. Politețea mă înfrână de la prea multe nazuri.

„Am nevoie de trei personaje ca să-mi pot sfârși lucrarea”, continuă neîntrerupt. În timp ce vorbea un amestec de fân ud, bălegar, bovine nespălate și pâine proaspăt scoasă din cuptor mă lovi drept în nări.

„E vorba de un tablou de familie. El… necioplit, deși dalta e prietena lui. Înalt, dar șters, cu toate că e bărbatul casei. Ea, însărcinată înainte de nuntă, fără bani de pâine. Cartea e de la sine înțeles că nu s-a lipit de dânsa. Bună de vărsat lacrimi cu carul.” Nici nu sfârși bine descrierea că ochi-mi putură desluși siluetele celor doi pe pânza îngălbenită de vremi. Îmi păreau cunoscuți, dar oare de unde?

Maestrul se îndreptă de șale. Respiră adânc. Pensula nu-i da ascultare. Refuza să mai creioneze vreun contur. „Încăpățânato!”, și o lovi de catul șevaletului. Nu-mi pot explica cum, dar mâna i se înroși de parcă un cui i-ar fi străpuns-o. O lacrimă i se prelinse și sta să-i curgă din barba năclăită. Încet se cuibări în sângele cald. Cu multă gingășie prinse pensula și strânse noua culoare. Formă cu ea un plod, care scânci ca orice alt copil pe lumea asta.

„L-am isprăvit.” Desprinse pânza udă și mi-o încredință. O mai privi o dată cu luare aminte, apoi în timp ce marea de lumină îl înghiți îmi șopti cu vocea-i tremurândă: „Expune-l să-l vadă cât mai mulți.”

Am părăsit atelierul cu același nod, de data asta înfipt în inimă: oare cine-L va primi?

♥

Preluată cu permisiune de la Iulia Tuns (profesor jurnalism, redactor revista „Lydia”, soție și mamă, prietenă)

Read Full Post »

Psalmul 55

Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea şi nu Te ascunde de cererile mele!

Ascultă-mă şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo şi mă frământ, din pricina zarvei vrăjmaşului şi din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine şi mă urmăresc cu mânie.

Îmi tremură inima în mine şi mă cuprinde spaima morţii,
mă apucă frica şi groaza şi mă iau fiorii.

Eu zic: „O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă!”
Da, aş fugi departe de tot şi m-aş duce să locuiesc în pustiu. –

(de atâtea ori am visat asta)

Aş fugi în grabă la un adăpost de vântul acesta năprasnic şi de furtuna aceasta.

Nimiceşte-i, Doamne, împarte-le limbile, căci în cetate văd silă şi certuri;
zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri: nelegiuirea şi răutatea sunt în sânul ei;
răutatea este în mijlocul ei, şi vicleşugul şi înşelătoria nu lipsesc din pieţele ei.

Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui.
Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!
Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!
Să vină moartea peste ei şi să se coboare de vii în Locuinţa morţilor! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor.

Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa.

Seara, dimineaţa şi la amiază oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.

Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sunt împotriva mea!
Dumnezeu va auzi şi-i va smeri, El, care, din veşnicie, stă pe scaunul Lui de domnie. – (Oprire)

Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare şi nu se tem de Dumnezeu.
Ei pun mâna pe cei ce trăiau în pace cu ei şi îşi calcă legământul.
Gura lor este dulce ca smântâna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar, când ies ele din gură, sunt nişte săbii.

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.

Şi Tu, Dumnezeule, îi vei coborî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sânge şi de înşelăciune nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor.

Eu însă mă încred în Tine!

Read Full Post »

Țintind fruntea… (un pârlit)

Războiul cu filistenii

http://biblia.resursecrestine.ro/1+Samuel/17#

Pe scurt: filistenii și evreii, poporul lui Dumnezeu, erau față în față în linie de bătaie. (acum vreo… 3000 de ani)

Convenția lor era ca, dacă unul din evrei reușește să bată pe Goliat, un uriaș filistean, evreii câștigă, în caz contrar, evreii pierd, și încă rău de tot.

În fiecare dimineață și seară Goliat ieșea la luptă și văzut singur, își bătea joc cât îl ținea imaginația, de evrei și Dumnezeul lor.

Aici apare pârlitul.:)

David

Vine David (tizul meu :D), el, un cioban, de pe câmp, cu oile, un tânăr, trimis de tatăl lui să ducă mâncare fraților lui mai mari, oșteni adevărați în luptă pentru cauza țării.

🙂 David, ce știa el ce e aia luptă, stres și mai ales, ce știa el de Goliat?

well… nu știa, dar află. Și când află, pârlitul, nu mai stă pe gânduri. Merge să se bată cu Goliat.

În fine, află și împăratul de tânărul ăsta pricăjit, dar la cât era de necăjit, nu îl oprește.

Mere David la râu și ia 5 pietre netede. Ce să faci cu 5 pietre?

Goliat… e Goliat! Tot în armură, și ditamai huliganu.

De asta îmi place de David. Că e un pârlit, la care nu pietrele contau. Nu conta cu ce mergea la luptă, ci în numele cui. Întrebat de regele evreilor, David răspunde:

1. experiența lui la luptă. David știa pe Cine se baza, și fie că era leu, sau urs, el își făcea datoria de a apăra fiecare oaie a tatălui său. Biblia spune că la oi, acolo, David cânta cu harpa laudă lui Dumnezeu.

2. în Numele Cui mergea. David era sigur că Numele Sfânt al Dumnezeului Celui Adevărat nu trebuie batjocorit. A știut că nu e normal așa, și pentru că ținea mai mult la El, Dumnezeu i-a onorat avântul și…

Un pârlit, în Numele Domnului pe care îl cunoștea din experiență, a țintit fruntea a lui Goliat, ciurind-o!!

Zi și tu.

Frații lui, pe de altă parte, bazați, cu scut și pregătire profesională au rămas pe margine, perplecși la precizia mezinului, a lui Prâslea care, un pârlit, a țintit perfect fruntea filisteanului…

________________________________________________________________

Sunt două tipuri de personaje și în pasajul din Biblie, și în viață.

Mai bine zis, două tipuri de atitudini.

Goliat reprezintă marea bătălie și pentru unii și pentru alții. Goliat e zidul mare, problema care pare că nu se rezolvă.

1. Sunt adulții pe margine, oameni rezonabili și respectabili, cu experiență care clatină din cap, îți spun că nu se poate, și te consideră arogant că încerci.

2. Este tânărul David. Un pârlit, impropriu spus, care parcă vine de la stână (nu parcă, așa era), de pe altă planetă care n-are habar – sau nu îi pasă- că :

NU SE POATE! E PREA GREU! 

________________________________________________________________

Așa sunt eu. O pârlită. Mă mai cheamă și David =))).

Nu contează ce ai în mâini. Poți avea fie Hummer, fie Chanel și altele asemenea. Vei fi ciuriut fără îndoială.

Goliat e înainte, dar slavă Domnului că doar 5 pietre sunt de ajuns! -INM-

Domnul știe că cu pietrele astea, am ucis eu și disertația- pardon!, nu eu ci Cel Căruia m-am rugat în disperare să mă ajute!-! Domnul știe de examenele la civil din anul II :), licența și cele din Spania…

Un pârlit… e de ajuns! Auzi ce scrie în Biblie!… (știu că vezi, că citești… știu! :P)

„Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.”

Da… oamenii slabi sunt de ajuns: ca puterea lui DUMNEZEU să se arate în ei.

Eu, familia din care fac parte, suntem slabi, dar Dumnezeul în care ne-am bazat  E TARE- SLAVĂ LUI!

Da, Dumnezeu își va arăta puterea folosind lucrurile slabe ale lumii…

Mă bucur că Dumnezeu alege slăbiciunea, altfel, nu aș fi fost calificată în veci.

Dacă te vezi tare, capabil, tare îmi miroase că semeni cu frații lui David din povestire. Cu tot ce ai, nu ai de ajuns să îl omori pe Goliat, uriașul  care își bate joc de Dumnezeu.

_____________________________________________________________

Nu știu pe unde ești tu.

Poate că te ții de o armură și de o experiență de o viață. Aș vrea să vezi că astea nu l-au ucis pe Goliatul vieții tale. E acolo, e împotriva lui Dumnezeu și omoară pe zi ce trece curajul, puterea, avântul, visele și speranțele. Lasă-le. Mergi la Dumnezeu care „nu obosește iertând”!!

Poate ești David. Nu te lăsa descurajat. A fost Dumnezeu cu tine? Te-a scos – biruitor- de atâtea ori? Continuă să lupți!

Și chiar dacă cu 5 pietre nu ești decât un… pârlit:  ȚINTEȘTE  FRUNTEA!

Uite ce a scris Dumnezeu despre David -ULUITOR!-

„Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după ♥inima♥ Mea, care va împlini toate voile Mele.”

David, luptând în Numele, și pentru Slava Lui Dumnezeu, a fost om după inima lui Dumnezeu. Ulterior, Dumnezeu l-a făcut împărat peste evrei.

David, oare chiar un pârlit? În nici un caz!

Pârliți… săracii, sunt cei care cred că prin forțele lor, departe și ignorând pe Dumnezeu, pot face ceva.

Nu fii unul!

Read Full Post »

Este credinţa în Dumnezeu doar o cârjă pentru cei mai slabi?

În Mere Apologetics, Alister McGrath subliniază faptul că „una din cele mai familiare critici la adresa creştinătăţii este că oferă consolare celor mai slabi.”

^[1] Credincioşii sunt adesea caricaturizaţi ca fiind slabi şi naivi, genul de oameni care au nevoie de credinţă ca de o „cârjă” ca să reuşească în viaţă. În literatura ateistă modernă, această descriere contrastează cu imaginea intelectualului ateu, dur, care nu are nevoie de acest infantil, totuşi recomfortant, nonsens. Acest tip de portret poate rezonează cumva, dar are sens? ^[2]

În primul rând, ar fi bine să definim „cârjă“. În sens medical, cuvântul reprezintă un dispozitiv folosit de persoanele care au nevoie de ajutor atunci când sunt bolnave. Analogia implică, aşadar, că aceia care sunt cei mai vulnerabili au nevoie de suport, dar agnosticul John Humphrys remarcă “Dar nu toţi suntem aşa? Unii folosesc băutura în locul Bibliei!”^[3] Aşa cum s-a sugerat, nu este neapărat întrebarea dacă ai vreo slăbiciune, ci, în mod particular care anume este slăbiciunea ta. Acest lucru este unul important, din moment ce oamenii se sprijinesc pe tot felul de lucruri pentru a se recomforta, sau, faptul că stima de sine variază din posesiuni materiale, bani, mâncare sau estetică până la ţigări, droguri, alcool şi sex. Mai degrabă decât să fie văzute ca semne de slăbiciune, multe dintre acestea sunt văzute şi considerate normale în societate, folosite, ele conduc la un comportament chiar mai destructiv, asociat cu vicii puternice. Nu fără importanţă, multe dintre acestea oferă uşurare pe termen scurt în mijlocul problemelor şi frământărilor, şi ele câteodată acoperă probleme mai adânci de care o persoană ar putea suferi. Pentru a sugera, prin urmare, că ateii sunt cumva mai puternici decât credincioşii înseamnă a nega partea întunecată a umanităţii, care este prea evidentă dacă ne uităm în jurul nostru. Cum explica McGrath:

“Dacă ai un picior rupt, ai nevoie de cârje. Dacă eşti răcit ai nevoie de pastile. Pur şi simplu aşa stau lucrurile. Înţelesul creştin al naturii umane este că noi suntem deterioraţi, răniţi şi cu handicap din cauza păcatului. Pur şi simplu aşa stau lucrurile.”^[4]

Mai mult, Augustine de Hippo a comparat biserica cu un spital deoarece este plin de răniţi şi bonavi care sunt în proces de vindecare.^[5] Ca şi în cazul oricărei boli, acest tratament poate începe, dar nu înainte ca persoana respectivă să accepte că este bonavă şi are nevoie de ajutor. Sunt foarte multe dovezi care sugerează faptul că credinţele religioase au un efect benefic şi asupra sănătăţii minţii dar şi a corpului. Andrew Sims, fostul preşedinte al Royal College of Psychiatrists, scrie că un “imens volum de cercetări” confirmă acest lucru, făcându-l “unul dintre cele mai bine ţinute secrete din psihiatrie şi medicină în general”.^[6] Într-o cultură care atât de des pare să exalte sănătatea, starea de bine şi fericirea deasupra tuturor lucrurilor, aceasta ar face credinţa religioasă atrăgătoare atât pentru cel slab cât şi pentru cel tare din societate.

Mulţi credincioşi dau mărturie de transformarea din viaţa lor, după ce au devenit creştini, incluzând eliberarea de “cârjele” pe care se sprijineau înainte. Dar, ideea că, venind la credinţă este cumva eliberatoare sau dătătoare de putere este anatema pentru mulţi. Christopher Hitchens, de exemplu, vorbeşte de natura totalitară a creştinătăţii care ţine adepţii într-o stare de constantă subordonare.^[7] G. K. Chesterton a observat, totuşi diferit, că “demnitatea umană” şi “smerenia umană” este ţinută într-o perfectă tensiune, dând posibilitate oamenilor să aibă un sentiment puternic de valoare proprie fără să devină “căpoşi”. ^[8]

Totuşi Dumnezeu în mod univoc oferă mai mult de atât. În 1 Corinteni 12:9 spune că „ Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea este făcută desăvârşită în slăbiciune“. Ideea puterii curgând din slăbiciunea umană poate părea contrar-intuitivă în aversiunea riscurilor culturii din zilele noastre, dar aşa cum Simon Guillebaud spune, „paradoxal, fluturarea steagului ascultării de Dumnezeu în viaţa noastră este cheia care descuie poarta spre multe victorii viitoare in numele Său!“ ^[9] Cu toate acestea, observa C.S. Lewis, oamenii vor continua să se agaţe de cârjele lor, chiar dacă o ofertă mult mai bună le este oferită:

“Suntem creaturi fără tragere de inimă, prostindu-ne cu băutură şi sex şi ambiţii când o bucurie infinită ne este oferită, asemenea unui copil ignorant care continuă să facă plăcintă de noroi într-o baltă pentru că nu îşi poate imagina un week-end la mare”.^[10]

Ar fi bine să reflectăm la ce sprijin căutăm noi în viaţă şi ce efect, impact are asupra noastră. Aşa cum blogger-ul şi fost ateist, Daniel Rodgers, ne reaminteşte faptul că noi nu vrem să ratăm toată împlinirea vieţii pe care Dumnezeu ne-o oferă, fie că realizăm că avem nevoie de ea, sau nu:

“Adevărul acestei chestiuni este că Isus niciodată nu a oferit o cârjă ci o cruce; nu ne-a chemat să fim o persoană mai bună, cu un înalt respect de sine sau cu un plan care să ne ajute să răzbatem prin viaţă. A fost o chemare la înţelegerea că iertarea pe care o căutăm cu toţii o găsim în El prin cruce… Credinţa în Isus are ceva să ofere oricărei persoane în fiecare circumstanţă, fără să conteze trecutul ei sau capacităţile mintale.” ^[11]

Simon Wenham

 

[1] A. McGrath, Mere Apologetics (Grand Rapids, 2012), p. 167.

[1] Article adapted from Simon Wenham’s “Is Christianity Just a Crutch?” Pulse, Issue 10 (Spring 2012), pp. 14-16.

[1] J. Humphrys, In God We Doubt (London, 2007), in J. C. Lennox, Gunning for God (Oxford, 2011), p. 24.

[1] McGrath, Mere Apologetics, p. 170.

[1] Idem.

[1] A. Sims, Is Faith Delusion? (London, 2009), in Lennox, Gunning, pp. 77-78.

[1] C. Hitchens, God is Not Great (London, 2007), pp. 232-234.

[1] G. K. Chesterton, Orthodoxy (Chicago, 2009), p. 143.

[1] S. Guillebaud, For What It’s Worth (Oxford, 1999), p. 171.

[1] C. S. Lewis, the Weight of Glory and Other Addresses (Grand Rapids, 1949), pp. 1-2.

[1] D. Rodger, “Is Christianity a Psychological Crutch?” (From http://www.bethinking.org).

 

Reprodus de pe http://www.rzim.eu

Read Full Post »

Discriminează Biblia femeile? -revizuita-

           Era timpul să deschid şi acest subiect. 🙂

           O fac cu toată demnitatea pe care Cuvântul lui Dumnezeu mi-o conferă.

               M-am născut şi sunt o extrovertită, sociabilă, influentă şi dominantă. Aşa sunt. Nu sunt nici meticuloasă, nici retrasă. 🙂

              Nu am ales eu cum să fiu. Nu am stat acasă să exersez să fiu un lider (organizatoric vorbind), şi nu am plâns noaptea singură în cameră că „azi nu am fost un lider bun“. Aşa sunt de când mă ştiu și mă ştiu de pe la 2 ani . 

Cum se poate ca o asa fata sa razbeasca in zilele noastre, ramanand feminina, si totusi – naturala- ?

Raspunsul nu va gadila urechile nimanui, si nu va oferi concesii culturii est europene.

In Proverbe 31 … iertare daca e prea mult spus, dar femeia coordoneaza aproximativ TOT ce tine de casa respectiva, si „aparent” barbatul sta. La „poarta cetatii”< in auzul lumii intregi> el „se ridica” (autoritate) si isi lauda sotia  „tu le intreci pe toate„.

In contextul scriptural niciodata femeia nu a fost desconsiderata si nici, asa cum le place unor barbati, cu ranjetul pe buze, n-a fost „pusa la tacere”.

Aici voi adauga un citat pe care l-am invatat pe de rost:

„Femeia a fost facuta din coasta barbatului. Nu din cap, ca sa nu-l domine, nici din picior, ca sa nu fie calcata in picioare. Din coasta, sub brat, ca sa fie aparata, aproape de ♥ inima ♥, ca sa fie iubita”.

Dumnezeu a decis ca lucrurile sa fie asa, si tot ce decide El este bun. Nu stiu la ce s-a gandit, dar uite ce am observat: un barbat adevarat niciodata nu este deranjat de o femeie activa (hai s-o numesc asa). 🙂 Si ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt inconjurata si de asa barbati. Nu stiu ce m-as fi facut in Arabia sau India … (spre fericirea fratilor mei -glumesc!)

Un prieten odată, de altfel bine intenţionat, mi-a spus că ar trebui să mă pocăiesc de tendinţele mele de conducere (organizatoriece), că e păcat. Când l-am întrebat consternată unde scrie asta în Biblie, mi-a spus cu un ton de superioritate “Ce crezi, Laura, că în Biblie sunt trecute toate păcatele?”

Trecând peste… peste foarte multe… În fine.

Da, în Biblie sunt trecute toate păcatele (sunt 16 liste cu păcate). În Romani, Pavel scrie: “Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege”, iar adagiul în latină exprimă acelaşi lucru: nullum crimen sine lege.

Păcatul pune un zid de despărţire între noi şi Dumnezeul nostru. Este o problemă foarte serioasă. Şi nu cred că păcat este o trăsătură de personalitate. Cum te-a creat Dumnezeu nu este păcat. El nu poate greşi. În schimb, dacă lupta lui Pavel cu sine, a fost cu un “ţepuş” care duce cu gândul la ceva îngăduit de Dumnezeu ulterior naşterii sale, cu un scop bine definit, şi pe o anumită perioadă, dar exterior lui. Tendința de a face rău, de a minți, de a te mândri, adica, de a pacatui privește atât extrovertitul cât și introvertitul, liderul, conștiinciosul etc.  

Trebuie sa spun (sa adaug) ca felul meu de a fi nu include faptul de a da invatatura in „adunari” si nici nu va fi. Felul meu de a fi include respectul pentru barbatul care nu este asa „organizatoric” ca mine, dar care, chiar retras fiind de fel, conduce cu autoritatea data de Dumnezeu studierea Bibliei, Cuvantul lui Dumnezeu. Cunosc asa oameni, si langa ei pot sa fiu „speedy-gonzalez” ca asta nu ma face mai putin femeie! Este tot barbat si femeie. Este aceeasi asezare lasata de Dumnezeu. Dar este efectiv o diversificare care usor poate cadea, spre ranjetul satanei, in disonanta nedorita, discriminare si competitie.

Imi cer scuze daca, in vreun fel va simtiti deranjati de articol. Sincer, regret.

In timp ce majoritatea lumii crede ca Biblia discrimineaza femeile, eu sunt un exemplu de femeie care respecta barbatul, dar acest lucru nu imi omoara avantul, initiativa, vivacitatea. 😉 Si ma bucur de asta! Sunt creata si facuta sa fiu femeie!

Uitandu-ma la mine, deplin impacata inaintea lui Dumnezeu,  eu mă bucur, şi mă bucur în El de felul în care m-a creat. Pot să spun “te laud că sunt o făptură aşa de minunată! Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”

Asta spun eu.

Dar ce spune Biblia?

______________________________________________________________________________

            Nu discriminează Biblia femeile?

Există o părere destul de răspândită în lume că Biblia este într-un fel o conspiraţie patriarhală care a fost folosită să discrimineze femeile.

Ca femeie, am fost destul de des în poziţia să răspund la întrebarea “Cum se poate să promovez o carte atât de discriminatorie?” “Biserica a încercat mereu să ţină femeile sub papuc!” Ca şi creştini, trebuie sa fim sensibili la aceste probleme.

În timp ce, într-adevăr, se pare că femeile au fost discriminate pe motive religioase, Biblia în sine merită o mai atentă examinare la acest subiect. Cum se poate că unii dintre cei mai renumiţi evrei şi creştini pionieri au fost femei? Ce spune Biblia referitor la acest subiect?

În întreaga Biblie sunt numeroase imagini pozitive ale femeii. În Vechiul Testament femeile prezintă imaginea lui Dumnezeu la creaţie. La a doua venire a Domnului Isus, Biserica este reprezentată ca mireasă a lui Hristos. De la început până la sfârşit, Biblia include femeia ca o parte intregantă a tradiţiei iudeo-creştine. În timp ce Biblia este scrisă de-a lungul a unei lungi perioade de timp în culturi specifice, anumite contexte nu conferă avantaje femeilor, cu toate acestea nu ar fi adevărat să spui că Biblia este discriminatorie faţă de femei.

            În Noul Testament este o propoziţie în Ioan 4:27 care aşeasă o rază de lumină faţă de cât de radical este afirmată femeia în Biblie. Ucenicii vin la Domnul Isus în timpul unei conversaţii cu o femeie samariteană la fântână, şi ne este scris că “ei erau surprinşi să îl găsească pe Isus vorbind cu o femeie”. Isus merge în mod constant împotriva acestor trenduri culturale.

În afară de faptul că Domnul Isus vorbea cu femei străine, El a avut ucenici-femei. Într-o cultură în care ideea femeilor călătorind cu un grup de bărbaţi, sau având statutul de ucenic a fost în mod serios pusă la îndoială, Domnul Isus a avut un număr de femei care au fost incluse în cercul Său şi care au contribuit financiar la nevoile grupului.

De asemenea, Îl vedem pe Domnul Isus învăţând femei în Noul Testament. În Luca 10:38 citim că Maria stătea la picioarele Domnului Isus şi că era implicată într-un studiu teologic, spre întristarea sorei ei. Exact în acelaşi fel se descrie Pavel că a stat la picioarele lui Gamaliei (Fapte 22:3). Este clar că Maria merita o instruire teologică a unui rabin. Într-adevăr este interesant că mai târziu Marta, sora Mariei, a fost prima care a fost învăţată una dintre cele mai importante adevăruri teologice ale Noului Testament, când Isus i-a spus “Eu sunt Învierea şi Viaţa. Oricine crede în Mine, va trăi, chiar dacă ar fi murit.” (Ioan 11:25).

În contrast cu normele culturale ale vremii, Isus a făcut un obicei din a releva adevăruri teologice importante femeilor. Noi nu trebuie să subestimăm cât de radical este acest lucru – Isus a întors pe dos tabuuri culturale prin faptul că învăţa femei şi acestea deveneau ucenice ale Lui.

Nu doar că Isus s-a comportant într-o manieră contra culturii în care a afirmat femeia, dar învăţăturile Sale cuprind imagini feminine. De exemplu, parabola cu haina cârpită, care este o imagine a vieţii de zi cu zi a femeii, este cuplată cu parabola despre facerea vinului, care este o imagine uzuală din viaâa de zi ci zi a bărbatului (Luca 5:36-39).În Luca 15, Isus spune parabola, sau pilda cu oaia pierdută, care apoi este urmată de parabola cu moneda pierdută în casă. Dumnezeu este asemănat cu o femeie în mâini, coate şi genunchi prin casă, căutând moneda!

Acest pasaj este urmat de unul în care Domnul Isus se aseamănă cu o cloşcă: “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Luca 13:34).

Este, de asemenea, important să observăm grupul de femei care au stat la piciorul crucii, privindu-L pe Domnul Isus dându-şi viaţa, şi auzind ultimele Sale cuvinte. A fost un grup de femei care au fost primele martore ale învierii. Din nou, acest lucru este uimitor pentru noi,  amintindu-ne că, în societate, cuvântul femeii era perceput ca având o valoare mai mică decât a bărbatului. Aşadar, are o importanţă enormă faptul că cele mai importante evenimente din viaţa Domnului Isus: moartea şi învierea au avut ca martori, în primul rând, nişte femei.

Este clar faptul că femeile au jucat un rol deplin şi important în misiunea Domnului Isus, atât în învăţătura Lui, cât şi ca destinatari ai învăţăturii. În timp ce acest lucru pare corect şi normal în contextul secolului 21, trebuie să ne reamintim cât de radical a fost acest lucru în primul secol în Palestina.

Domnul Isus în mod direct şi intenţionat a afirmat femeia. Vedem o continuare a acestui lucru în Biserica Primară, de la Lidia şi Tabita până la fiicele lui Filip. Noul Testament cuprinde numeroase roluri ale femeii în Biserica Primară.

Când ne apropiem de textul scriptural având discriminarea femeilor în minte, trebuie să ne fie clar că în timp ce Dumnezeu vorbeşte predominant în imaginea unui bărbat, şi s-a încarnat ca bărbat, şi imaginea femeii este folosită pentru Dumnezeu, şi Domnul Isus afirmă constant valoarea egală dintre bărbat şi femeie .

Reprodus după: Amy Orr-Ewing

Amy Orr-Ewing este Director de Curriculim pentru Centrul Oxford de Apologetică Creştină şi este Training Director al RZIM Zacharias Trust. A obţinut prima diplomă în Teologie la Christ Church, Universitatea Oxford, înaintea primirii unei diplome Masterale în Teologie la King’s College, Londra. Amy a vorbit despre Apologetică Creştină audienţelor în întreaga lume, incluzând US Naval Academy, Annapolis, the Keswick Convention, UK şi European Leadership Forum, Hungary. Amy a scris Why Trust the Bible? (De ce să am încredere în Biblie?);But Is It Real? (Dar este adevărat?); Holy Warriors: A Fresh Look at the Face of Extreme Islam and Deep ( Luptători Sfinţi: O privire proaspătă la faţeta extremă a Islamului) şi Deep ( Adânc).

__________________________________________________________________________________

🙂 Nu este miscare feminina… Nu sunt in tabara lor. Este miscarea femeilor care se vor FEMEI. Stii vorba aia: Baieti, nu stiti ce pierdeti!

Read Full Post »

Curaj să spun adevărul

Acum ceva timp am fost provocată (asta da provocare!) să îmi găsesc o fată, o prietenă cu care sa mă întâlnesc şi faţă de care să răspund cu glas tare la întrebările de mai jos…

Trist. Mi-am dat seama că trebuie să cobor întâi încet, apoi tot mai repede, de pe piedestalul pe care ma aşezasem aşa de confortabil.

Trebuie să fii curajos ca să cobori în tine. 

Mi-a luat mult timp să recunosc chiar şi faţă de mine că sunt mândră, egoistă, profitoare, când e nevoie mint, când e nevoie cedez… că sunt slabă şi că am mare nevoie de ajutor! Să vezi cum e să recunoşti faţă de altcineva!!…

Imaginează-ţi cum e să recunoşti -faţă în faţă – LUI DUMNEZEU!!

Adevărul este că păcatul ESTE moarte spirituală, şi păcatul este GRAV. Avem o şansă să luptăm cu el, să alegem pe Hristos şi să trăim prin puterea Duhului Sfânt (nu propriile noastre eforturi şi sforţări – zadarnice-), sau, alegem să trăim „ca lumea”.

Aceste întrebări au luat naştere într-un „holy club” unde respectivii nu vroiau să trăiască „ca lumea”.

Fără alte introduceri, ia-ţi mult curaj, un prieten, roagă-te şi… răspunde la următoarele întrebări:

1. Creez, in mod constient sau inconstient, impresia ca sunt mai bun decat sunt? Cu alte cuvinte, sunt ipocrit?
2. Sunt onest in tot ceea ce fac si zic, sau exagerez?
3. Spun altuia in mod confidential ceea ce mi s-a spus in mod confindential?
4. Se poate avea incredere in mine?
5. Sunt un sclav al hainelor, al prietenilor, al muncii sau al obiceiurilor?
6. Sunt complexat, imi plang de mila sau ma autojustific?
7. A trait Biblia in mine astazi?
8. Ii dau timp sa imi vorbeasca in fiecare zi?
9. Savurez rugaciunea?
10. Cand am vorbit ultima oara cu cineva despre credinta mea?
11. Ma rog cu privire la banii pe care ii cheltuiesc?
12. Ma culc la timp si ma trezesc la timp?
13. Este vreun lucru in care nu Il ascult pe Dumnezeu?
14. Insist sa fac ceva desi constiinta ma mustra?
15. Sunt infrant in vreun domeniu al vietii mele?
16. Sunt gelos, impur, critic, iritabil, sensibil sau neincrezator?
17. Cum imi petrec timpul liber?
18. Sunt mandru?
19. Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt ca ceilalti oameni, in mod special ca Fariseul care il dispretuia pe vames?
20. Este cineva de care imi este frica, pe care il dispretuiesc, il desconsider, il critic, fata de care tin resentimente sau pe care nu-l respect? Daca da, ce fac in legatura cu asta?
21. Cartesc sau ma plang in mod constant?
22. Este Hristos real pentru mine?

23. Am mintit cu privire la vreo intrebare de mai sus?

Aceste întrebări să fie baza părtăşiilor serioase dintre prietenii adevăraţi. Mă rog să fie baza pocăinţei sincere înaintea lui Dumnezeu.

Să fie punctul de plecare spre o nouă treaptă alături de Dumnezeu.

El deja ştie cum suntem. Noi nu ştim. Nu descuraja! Oricum, unde să fugim de Dumnezeu? (Ps. 139)

Întrebările acestea au fost baza pentru “Holy Club” fondat de John şi Charles Wesley şi alţi studenţi de la Oxford.

Aceştia s-au dedicat cu adevărat trăirii în sfinţenie şi slujirii ceilorlalţi.

Membrii grupului posteau până la 3 PM în fiecare miercuri şi vineri, studiau şi discutau Noul Testament Grec în fiecare seară în camera unuia dintre membrii, vizitau prizonieri şi bolnavi, şi îşi revizuiau viaţa în mod sistematic.

Fiecare din ei a fost un vas de cinste de care Dumnezeu s-a folosit.

Dumnezeu încă lucrează cu putere. Întrebarea e: se va folosi El şi de tine în lucrările Sale măreţe? Se va folosi şi de mine?

Sunt gata ca să trăiesc aşa cum vrea EL, nu cum vreau EU? 

Sunt gata… să mă pocăiesc?

Tată sfânt care eşti în ceruri: „harul (darul nemeritat) este turnat pe buzele Tale„! Mulţumesc frumos!

Prietena despre care am zis, a scris si ea , inaintea mea http://quietshout.wordpress.com/2009/03/10/holy-club/ 

Read Full Post »