Povestea Rozei şi a Alei
Livia DavidAu fost odată 2 omizi gravide, şi nu peste mult timp le-a sosit ceasul să nască.
Şi ce să vezi: au năsuct 2 omizi frumoase. Una se numea Roza şi cealaltă Ala.
Timpul a trecut şi aceste 2 omizi au crescut şi la vârsta de 6 ore L-au cunoscut pe Dumnezeu şi au înţeles cine e EL, şi au decis să-L asculte.
Roza era o omidă foarte mulţumitoare, se bucura de fiecare zi (deşi câteodată mai visa la ziua când va fi fluture), ajuta acolo unde era nevoie pe cei din jurul ei, în special acolo unde putea să ajungă; pentru ea zilele erau o sărbătoare în care se bucura de ceea ce îi dăruia Dumnezeu.
Ala în schimb, deşi îl cunoscuse pe Dumnezeu, preocuparea ei principală era aşteptarea zilei când va ajunge fluture. Făcea exerciţii fizice zilnice să fie cât mai slabă, să poată zbura cât mai uşor şi era nemulţumitoare că ei Dumnezeu nu îi arată ce să facă, aşa cum îi arăta Rozei. Ala mereu urmărea cum zburau fluturii şi ar fi vrut să facă ce făceau ei, dar nu avea aripi. Când se întâlnea cu Roza, mereu îi spunea că ar face multe lucruri pentru Dumnezeu, dar că nu are cum fără aripi.
Ziua cea mare veni!
Roza şi Ala s-au transformat în fluturi!
Ce mare bucurie! În sfârşit! Erau fluturi…!
Roza, la fel ca înainte, se bucura de fiecare zi, şi în acelaşi fel ajuta pe fiecare cum putea, chiar mai mult ca înainte – acum se deplasa mai uşor…!
Ala, în schimb, era la fel, iar faptul că avea aripi şi putea să zboare- nu i-a schimbat atitudinea, ci, de sus, pe unde zbura, ea vedea nevoile celor de jos… şi i-ar fi ajutat… dar nu mai avea cum, că deja era fluture!
♦
Nu o circumstanţă, sau un lucru îţi dau adevărata fericire, ci Dumnezeu Însuşi.
„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde de la început până la sfârşit lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu”. Ecl. 3:11
♦
de Livia David
🙂
♦
Lasă un comentariu