Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘scris’

Anul trecut am scris un articol despre cum am fost chemată la București pentru o emisiune. V-am spus că a venit cu mine și Claudia Simon, studentă organizatoare de la Conferință.

🙂 Aici aveți produsul finit al emisiunii.

Mulțumim d-lui Cristi Țepeș care ne-a preluat de la gară, ne-a făcut instrucție, ne-a făcut cinste mare prin prezența dumnealui, și totodată având grijă de noi, ne-a dus pe platoul de filmări, unde ne-a predat d-lui Nelu Burcea, realizatorul emisiunii, care ne-a făcut să ne relaxăm, să zâmbim, să vorbim, care ne-a făcut niște cadouri de nivel parlamentar, și care ne-a descărcat la gară tefere, vesele și nevătămate.

Emisiunea Dreptatea

Reclame

Read Full Post »

Închei un alt capitol din viața mea.

De fapt, asta înseamnă jurnal: să scrii despre punctele principale ale vieții, fiind subiectiv până în pânzele albe, fără nici o problemă.

duș cu apă rece..

Scriu despre ultima parte. Vara asta am încheiat primii șase ani de studiu de drept. Studiu oficial.

Neoficial am studiat de luni până sâmbătă în fiecare zi câte 8 ore cu pauză la prânz, timp de 4 luni jumate pentru un examen care a avut loc pe 26 august. Asta a însemnat aproximativ: -120 de zile de studiu -95 zile studiu efectiv (am întrerupt pentru disertație, Conferință și… nuntă) -4 zile concediu Tabără Săcele.. -12 cărți, 700 pagini A4 de conspect, câteva mii de grile.

A fost frumos.

În fiecare dimineață de la 7 aveam ora de citit din Biblie și ascultam muzică în căști văzând răsăritul de vis-a-vis. În fiecare dimineață mergeam cu gândul că mă voi încărca cu ceva nou și proaspăt din Biblie… un lucru, un gând nou, o reamintire, o încurajare.

Am avut disciplină. Rar îmi permiteam să îmi „stric” ziua cu întreruperi. Mergeam după program. 🙂 Așa am spus mulți de „nu”- la care replica era, „dar ce altceva ai de făcut, că nu lucrezi?!” Hmm… No comment.

Am simțit dinainte că toată truda cu învățatul n-o să meargă. Am știut că nu e de ajuns ca să iau examenul INM. E pur și simplu chiar așa de greu… E pur și simplu un loc unde nu trebuie să „nimerești” ci unde trebuie să știi cu certitudine. Trebuie efectiv să te concentrezi sută la sută pentru asta. S-o visezi.

Uite ce am scris pe 14 august „la cum îl știu pe Domnul… nu cred că vrea să îmi dea examenul. Știi de ce? Suferința. E ingredientul de bază în viața unui credincios. Până nu iese toată lenea, mândria, răutatea, critica, cârtirea, nemulțumirea… nu se gată procesul. Când o să trec prin toate astea, o să mă lase să trec level-ul. Până atunci…

N-am știut exact cum va fi la examen. N-am ștuit măcar că o să pic cu brio… știi, speranța moare ultima. N-aș vrea să moară de tot.

Mereu m-am gândit la bibliografia lui Abraham Lincoln. Ați citit-o vreodată? Omul ăsta a suferit nu glumă… M-am gândit la Iosif (Vechiul Testament) care de două ori a stat pe nedrept în închisoare… M-am gândit la Moise care 40 de ani „i-a pierdut” în pustie… Mereu, înainte de examen, am văzut partea asta a lucrurilor.

Am simțit…

Când vrei să-L cunoști cu adevărat pe Dumnezeu, înțelegi că El dacă te cheamă într-un loc, te vrea trup și suflet curat. Iar dacă sufletul are impurități: își ia timp, și fiecare „zbârcitură” este îndepăratată. Și la mine se pare că durează mai mult ca la alții… N-aș vrea să renunț. Dar ce altceva pot face?

Deocamdată aștept.

Mâine merg la piscină. Cu toate astea nu mă pot bucura de odihnă. E amară… Ar fi fost altfel.

Mă uit la jurnalul INM. Îmi place ce am scris. Am pus mult suflet și speranță în el. L-am implicat în toate pe Dumnezeu… și El tace. De ce tace?

Eu când tac? Well, sincer, eu tac când nu am timp de atâta vorbă. Dacă pot vorbi, vorbesc :D, dar nu până ce nu termină celălalt (câteodată și așa…)

Nu mă îndoiesc de un lucru: Dumnezeu m-a creat așa. M-a creat cu un simț justițiabil, cu un simț al dreptății dezvoltat. M-a creat să îmi placă dreptul, m-a creat să mă bucur să învăț drept. E foarte interesant. Și dacă El m-a creat așa, nu m-a creat așa degeaba…

El nu face peștele să se chinuie pe uscat, ci îi pregătește marea…

El n-o face pe Laura să se chinuie degeaba, ci îi pregătește ceva…

Habar nu am ce. Dar când o să vină momentul nici măcar n-am să scriu în blog asta: AM S-O TRĂIESC!! Abia aștept!

Știu că timpul nu e pierdut. Știu că ce am făcut va rămâne. Știu că nu e o greșeală faptul că am picat la INM. Știu că nu e nici o greșeală că pentru moment n-am nici cea mai vagă idee ce să fac, sau dacă vreau, cel puțin să fac altceva decât să mă întorc la învățat INM.

Mi-a plăcut să lupt pentru INM. Acum, dacă mă întrebi…. să învăț 12 luni consecvent pentru INM 2013 mi s-ar părea că sunt la limită… Mi s-ar părea că e nevoie de mai mult…

Am aproximativ o lună să mă așez pe un făgaș, oricare ar fi ăla.. Și parcă văd că trece luna și nu se „ivește nimic”.

Scuze negativismul, dar se naște biruitor din experiență. Asta e frumusețea adulților. Sunt negativiști plicticoși, fără nici un fel umor sau adrenalină. Sunt… adulți: „știu ei ce știu”(bla bla…).

Pot să rămână din nou naivă și să cred, sau pot să mă maturizez odată și să renunț la vise.

Cred că maturizarea asta m-ar omorî: să renunț la vise, înseamnă să mor înainte de vreme. Eu am o vreme.

Nu am să renunț, doar că… „Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!” Isaia 41:13

Aștept să mă ia de mână. Am să merg. Am să merg încotr-o trebuie. Decamdată sunt pe pauză. E greu să aștepți în tăcere ajutorul Domnului. Știu că va veni. Mereu a venit. Experiența renaște. 🙂 Aștept să-L văd față în față. El va veni.

Cum era să iau? fain! 🙂 Cum e că n-am luat? Tot fain… că învăț să mă mulțumesc cu lipsa, tăcerea, așteptarea, disperarea, disprețul, confuzia, boala, incertitudinea. E cadrul perfect. Cu siguranță cv-ul vieții mele are în vedere acest punct ca fiind unul important. 🙂

Nu știu dacă ați trecut pe aici și voi. Mama vrea să mă înscriu la doctorat (n-am nici o șansăă!!) Nu vreau să mă înscriu pentru că mi-aș face iarăși speranțe iluzorii și… doare. 😦 Și bineînțeles, pentru că n-am de unde să am vreo șansă.

Of. Nu vreau să ajung așa. Nu vreau să-mi închid singură uși. Aștept răspuns și îndrumare de sus.

Mă rog.

E greu.

E viața mea.

♥ It’s the journey of a woman on Earth.

♥ It’s my journey.  

♥ Remember me in your prayers. ♥

 

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: