Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘personal’

Bună! 

Simt că trebuie să vă salut politicos. În ultima vreme m-am tot gândit că lucrurile bune nu trebuie luate ușor. Trebuie prețuite . Pe unii vă cunosc, și vă prețuiesc. Pe ceilalți, am simțit ca, cel puțin un salut să compenseze vizita pe aici…

Câți sunteți? Cine sunteți? E mister… Doar văd așa, ici colo, că, de exemplu, cineva caută constant articolul „Odihnă” sau „Filă la final de INM 2012” etc. Aș vrea să vă răspund, să vorbesc cu voi… Dar sunt legată de sistemul „blog”. Scriu, și aici mi-am și încheiat misiunea.

*

Mi-am luat o binemeritată pauză.

Viața mea a trecut prin felurite și numeroase transformări, bubuieli și altele de acest gen.

Aș fi vrut după fiecare moment să-mi trag sufletul, să mă opresc… să meditez  și să scriu, dar eram luată pe sus de următorul val.

Am început să mă speriu și de veștile bune. Le privesc cu un ochi critic: dacă nu se va întâmpla?- nu-ți fă speranțe. 

Lumea îmi spune „lasă Laura, o să treacă. Nu e asta, e alta”… Oare chiar așa să fie? Să trăiesc fie pentru asta, fie pentru cealaltă?… ce-o fi, o fi?  

Dați-mi voie să spun „veto!” : – ) 

Da… nu cred că trebuie să sărim așa ușor dintr-o barcă în alta. Nu cred că trebuie să cedăm așa ușor. Cred că trebuie să punem suflet în ce facem. Și dacă nu iese? Vă spun din experineță că sufletul e rănit. Doare. Tare.

Unii oameni sunt făcuți să fie „oportuniști”. Nu am nimic cu ei. Eu nu sunt așa. 

Cum aș putea trăi fără scop? Cum aș trăi fără să lupt pentru țelul pentru care am fost creată…? Cum să mergi… așa… oriunde?

*

Am deja bătături la mâinile cu care bat la poarta închisă. Ecoul bătăilor ajunge până departe… 

Renunț, dar știu că pentru moment. Ca să am putere să continui trebuie să fac o pauză. Vreau să mă apuc iarăși, dar un prieten îmi spune că e prea devreme. Îmi dau și eu seama.

Trecătorii se uită și se minunează că încă insist.

Și eu mă gândesc de ce insist. De ce insist?

: – )

E simplu. De ce se zbate peștele când e pe uscat?

well… vă spun tot eu :D. 

Se zbate ca să trăiască. 

Viața lui atârnă de un firicel de… apă.

*

Ia-mi visele, și-mi iei viața. Dă-mi motivul, și am să trec la treabă. 

Pur și simplu nu pot să trec ușor de la una la alta. Sau, mai mult de atât: nu am fost chemată încă, în altă parte. Și vorbesc de o chemare mai mare.

*
Zilele astea am avut de-a face cu om care vrea să ajungă mare, care vrea să devină cunoscut și important. Mă uit chiorâș…, și trec „pe lângă, mai departe”. Tind să cred că nu vreau același lucru. Eu nu vreau ceva mare. Eu nu vreau să ajung cunoscută. Eu vreau să fac ce m-a chemat Dumnezeu să fac. Fiecăruia îi este dat ceva. 
Cu toate astea, vreau tot. Vreau maximul din ce se poate. Și maxim înseamnă mult. 
*
Mă trezesc de dimineață și mă duc în pod. Mă așez pe jos în fața geamului deschis.
Razele soarelui intră nestingherite pe geam și se bucură să se oprească pe o vietate matinală.
Am muzică în căști, Biblia și jurnalul zilnic cu mine.
Nepieptănată încă, învelită într-un capot pufos mă apuc să citesc…

Sunt și arătări care citesc și altceva decât… (umpleți voi golul).

Aș vrea să vă spun din ce am citit azi.

Vedeți voi, înainte de orice, trebuie să vă spun că nu sunt deistă, ca mulți dintre voi. : – ) Ateiștii nu cred în Dumnezeu. Deiștii cred că există Dumnezeu, dar că El nu se implică în viața omului.

Sunt creștină, ca mulți dintre voi. : – ) Și ca bun creștin, vreau să îl cunosc pe Cristos (de unde ne tragem numele), și El este revelat în Biblie.

Azi am citit din 1 Corintei capitolul 3 de la versetul 9: „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu”.  (http://biblia.resursecrestine.ro/1-corinteni/3)

?

: – )

Well, acuma înțelegi pe cine am în echipă? : ))). 

Sau, mai corect zis: Cine m-a luat în echipă?

Dar, vezi tu, că uneori și eu uit. 

De dimineață, în pod, mi-a amintit cu Cine stau de vorbă.

: – (

off… dacă ar putea fi așa… fix lângă mine. Trebuie ca, prin credință să cred că „El este, și că răsplătește pe cel ce-L caută”.

*

Până una, alta… Rămân cu cele zilnice.

Mă lupt cu un căscat, cu un e-mail care nu mai vine, cu un profitor.

Mă lupt cu mine, cu prejudecățile, cu minciuna și cu lenea. 

Mă lupt cu descurajarea și cu tristețea. Cu singurătatea și cu lipsurile…

Cu alte cuvinte…

trăiesc.

*
„Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri e un câștig.” Filipeni 1:20, 21.
*
… peste tot și toate…
este Cineva acolo sus care mă are în plan.
știu că are un plan mai mare și trebuie să am credință, și încredere.
și am. : – )
Abia aștept să văd cum pe toate le rezolvă.
eu am făcut ce am putut.
: – )

*

cu dioptriile corecte,

am pace.

Și aștept să văd ce vrea să facă.

Îl aștept.

Reclame

Read Full Post »

Închei un alt capitol din viața mea.

De fapt, asta înseamnă jurnal: să scrii despre punctele principale ale vieții, fiind subiectiv până în pânzele albe, fără nici o problemă.

duș cu apă rece..

Scriu despre ultima parte. Vara asta am încheiat primii șase ani de studiu de drept. Studiu oficial.

Neoficial am studiat de luni până sâmbătă în fiecare zi câte 8 ore cu pauză la prânz, timp de 4 luni jumate pentru un examen care a avut loc pe 26 august. Asta a însemnat aproximativ: -120 de zile de studiu -95 zile studiu efectiv (am întrerupt pentru disertație, Conferință și… nuntă) -4 zile concediu Tabără Săcele.. -12 cărți, 700 pagini A4 de conspect, câteva mii de grile.

A fost frumos.

În fiecare dimineață de la 7 aveam ora de citit din Biblie și ascultam muzică în căști văzând răsăritul de vis-a-vis. În fiecare dimineață mergeam cu gândul că mă voi încărca cu ceva nou și proaspăt din Biblie… un lucru, un gând nou, o reamintire, o încurajare.

Am avut disciplină. Rar îmi permiteam să îmi „stric” ziua cu întreruperi. Mergeam după program. 🙂 Așa am spus mulți de „nu”- la care replica era, „dar ce altceva ai de făcut, că nu lucrezi?!” Hmm… No comment.

Am simțit dinainte că toată truda cu învățatul n-o să meargă. Am știut că nu e de ajuns ca să iau examenul INM. E pur și simplu chiar așa de greu… E pur și simplu un loc unde nu trebuie să „nimerești” ci unde trebuie să știi cu certitudine. Trebuie efectiv să te concentrezi sută la sută pentru asta. S-o visezi.

Uite ce am scris pe 14 august „la cum îl știu pe Domnul… nu cred că vrea să îmi dea examenul. Știi de ce? Suferința. E ingredientul de bază în viața unui credincios. Până nu iese toată lenea, mândria, răutatea, critica, cârtirea, nemulțumirea… nu se gată procesul. Când o să trec prin toate astea, o să mă lase să trec level-ul. Până atunci…

N-am știut exact cum va fi la examen. N-am ștuit măcar că o să pic cu brio… știi, speranța moare ultima. N-aș vrea să moară de tot.

Mereu m-am gândit la bibliografia lui Abraham Lincoln. Ați citit-o vreodată? Omul ăsta a suferit nu glumă… M-am gândit la Iosif (Vechiul Testament) care de două ori a stat pe nedrept în închisoare… M-am gândit la Moise care 40 de ani „i-a pierdut” în pustie… Mereu, înainte de examen, am văzut partea asta a lucrurilor.

Am simțit…

Când vrei să-L cunoști cu adevărat pe Dumnezeu, înțelegi că El dacă te cheamă într-un loc, te vrea trup și suflet curat. Iar dacă sufletul are impurități: își ia timp, și fiecare „zbârcitură” este îndepăratată. Și la mine se pare că durează mai mult ca la alții… N-aș vrea să renunț. Dar ce altceva pot face?

Deocamdată aștept.

Mâine merg la piscină. Cu toate astea nu mă pot bucura de odihnă. E amară… Ar fi fost altfel.

Mă uit la jurnalul INM. Îmi place ce am scris. Am pus mult suflet și speranță în el. L-am implicat în toate pe Dumnezeu… și El tace. De ce tace?

Eu când tac? Well, sincer, eu tac când nu am timp de atâta vorbă. Dacă pot vorbi, vorbesc :D, dar nu până ce nu termină celălalt (câteodată și așa…)

Nu mă îndoiesc de un lucru: Dumnezeu m-a creat așa. M-a creat cu un simț justițiabil, cu un simț al dreptății dezvoltat. M-a creat să îmi placă dreptul, m-a creat să mă bucur să învăț drept. E foarte interesant. Și dacă El m-a creat așa, nu m-a creat așa degeaba…

El nu face peștele să se chinuie pe uscat, ci îi pregătește marea…

El n-o face pe Laura să se chinuie degeaba, ci îi pregătește ceva…

Habar nu am ce. Dar când o să vină momentul nici măcar n-am să scriu în blog asta: AM S-O TRĂIESC!! Abia aștept!

Știu că timpul nu e pierdut. Știu că ce am făcut va rămâne. Știu că nu e o greșeală faptul că am picat la INM. Știu că nu e nici o greșeală că pentru moment n-am nici cea mai vagă idee ce să fac, sau dacă vreau, cel puțin să fac altceva decât să mă întorc la învățat INM.

Mi-a plăcut să lupt pentru INM. Acum, dacă mă întrebi…. să învăț 12 luni consecvent pentru INM 2013 mi s-ar părea că sunt la limită… Mi s-ar părea că e nevoie de mai mult…

Am aproximativ o lună să mă așez pe un făgaș, oricare ar fi ăla.. Și parcă văd că trece luna și nu se „ivește nimic”.

Scuze negativismul, dar se naște biruitor din experiență. Asta e frumusețea adulților. Sunt negativiști plicticoși, fără nici un fel umor sau adrenalină. Sunt… adulți: „știu ei ce știu”(bla bla…).

Pot să rămână din nou naivă și să cred, sau pot să mă maturizez odată și să renunț la vise.

Cred că maturizarea asta m-ar omorî: să renunț la vise, înseamnă să mor înainte de vreme. Eu am o vreme.

Nu am să renunț, doar că… „Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!” Isaia 41:13

Aștept să mă ia de mână. Am să merg. Am să merg încotr-o trebuie. Decamdată sunt pe pauză. E greu să aștepți în tăcere ajutorul Domnului. Știu că va veni. Mereu a venit. Experiența renaște. 🙂 Aștept să-L văd față în față. El va veni.

Cum era să iau? fain! 🙂 Cum e că n-am luat? Tot fain… că învăț să mă mulțumesc cu lipsa, tăcerea, așteptarea, disperarea, disprețul, confuzia, boala, incertitudinea. E cadrul perfect. Cu siguranță cv-ul vieții mele are în vedere acest punct ca fiind unul important. 🙂

Nu știu dacă ați trecut pe aici și voi. Mama vrea să mă înscriu la doctorat (n-am nici o șansăă!!) Nu vreau să mă înscriu pentru că mi-aș face iarăși speranțe iluzorii și… doare. 😦 Și bineînțeles, pentru că n-am de unde să am vreo șansă.

Of. Nu vreau să ajung așa. Nu vreau să-mi închid singură uși. Aștept răspuns și îndrumare de sus.

Mă rog.

E greu.

E viața mea.

♥ It’s the journey of a woman on Earth.

♥ It’s my journey.  

♥ Remember me in your prayers. ♥

 

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: